Turism

Turismul în comuna Măgura înregistrează o tendinţă crescătoare, înfiinţându-se unităţi de cazare în anul 2012. Totuşi, ponderea unităţilor economice din comună în anul 2014 ce prestează activitate în domeniul turismului şi a activităţilor hoteliere este foarte mică, de 1,79 %.

Ca obiective de interes turistic în comuna Măgura enumerăm:

–       în satul Crihan – teren de fotbal cu gradene, unde anual se desfăşoară Cupa Măgurii. Se intenţionează în viitor să se construiească vestiare, să se extindă gradenele, să se monteze o tabelă de scor.

–       Hotel “Măgura Verde” amplasat într-un cadru natural privilegiat, pe un platou împădurit, unde există Parcul de aventura Măgura care garantează distracţie şi agrement. Şase parcursuri cu diferite grade de dificultate oferă o provocare în aer liber pentru entuziaşti, familii, grupuri. Tirolienele de pe aceste trasee sporesc adrenalina îndrăzneţilor dornici de provocări.De asemenea aici se poate face şi călărie, tir cu arcul şi paintball. pe dealuri, hotelul Măgura Verde este gazdă ospitalieră în comună.

Un avantaj îl reprezintă reţeaua rutieră din comună care, în mare parte a fost reabilitată, ceea ce potenţează posibilităţile de creştere a sectorului turistic. De asemenea, promovarea imaginii comunei este realizată pe site-ul primăriei însă această activitate de promovare poate cuprinde strategii diverse, benefice pentru atragerea turiştilor.

Locuitorii comunei beneficiază de spaţii verzi şi locuri de agrement unde pot practica sportul, cum ar fi Baza sportivă din satul Crihan ce constă într-un teren de fotbal şi pe care anual se dispută Cupa Măgurei

            Se doreşte ca această bază sportivă să fie dotată cu gradene, tabelă de scor, vestiare, nocturnă.

Evoluţia unităţilor de cazare din comuna Măgura se prezintă astfel:

Indicatori 2008 2009 2010 2011 2012
Unităţi de cazare 0 0 0 0 1
Locuri de cazare 76
Înnoptări 5216

Viaţa locuitorilor de-a lungul anilor se desfăşoară liniştit, în ritmul sărbătorilor religioase şi a succesiunii anotimpurilor. Un prilej de sărbătoare îl constituie hramul bisericilor:

      – Dealu Mare –  Sfîntul Nicolae

     – Măgura –  Sfântul Ioan

     – Sohodol – Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril

– Crihan – Sfântul Ilie

Pe lângă acestea, cele mai aşteptate sărbători ale anului sunt Crăciunul, Anul nou, Boboteaza, Paştele, Lăsata Secului (înaintea intrării în postul Paştelui).

Pentru Crăciun, sătenii se pregătesc din timp prin post, spovedanie, împărtăşanie, curăţenie în case, tăiatul porcului iar în ajun copiii mergeau cu colindatul şi cântau „Florile dalbe”, „Sculaţi, sculaţi, boieri mari”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „O, ce veste minunată” şi în schimb primeau nuci şi mere. Tot în ajun se merge cu capra, ursul, pluguşorul.

A doua zi sătenii merg la slujba de Crăciun iar când se întorc acasă mănâncă din bucatele pregătite special cârnaţi, chişcă, tobă, răcituri, sarmale, cozonac, colaci.

Sărbătorile de iarnă continuă cu Anul nou şi Sfântul Vasile. În dimineaţa zilei de Anul nou, copiii merg cu semănatul, aruncând în faţa gazdelor boabe de grâu şi porumb, în timp ce urează prosperitate şi noroc pentru anul care tocmai a început.

Foarte aşteptată este şi Boboteaza. În ajun preotul umblă prin fiecare gospodărie, creştinii ţin post negru iar fetele de măritat îşi pun busuioc sub pernă să-şi viseze ursitul. Ăn ziua de Bobotează se merge la biserică de unde este adusă apa sfinţită cu care se stropeşte prin gospodărie, pentru a fi feriţi de rele tot anul.

Înainte de a intra în postul Paştelui, locuitorii sărbătoresc Lăsata Secului. Se fac plăcinte, bucate din carne de pasăre, se fac petreceri şi hore, apoi oamenii se pregăteau prin post şi spovedanie pentru miracolul învierii Domnului.

De Florii, creştinii se duc la biserică cu ramuri de sălcii îmbobocite pentru a fi sfinţite. După ce se întorceau de la biserică, oamenii obişnuiesc să atingă animalele şi obiectele din gospodărie pentru a fi binecuvântate.

Paştele este una din cele mai importante sărbători pentru creştinii din comuna Hemeiuş. Bărbaţii taie mieii, femeile pregătesc cozonacul, drobul, friptura, sarmalele, pasca şi ouălele roşii iar în noaptea de Înviere merg cu toţii la biserică. În prima zi de Paşte se adună cu totţii în jurul mesei. În Măgura, ca şi în alte sate din zonă, există obiceiul ca în dimineaţa primei zile de Paşte, membrii familiei să se spele pe faţă cu apa în care au pus un ou roşu şi un bănuţ, pentru a fi sănătoşi tot anul. Timp de 40 zile creştinii se salută folosind „Hrisos a înviat!” 

Evenimentul anual al comunei Măgura este Ziua eroilor.

Locuitorii comunei beneficiază de spaţii verzi şi locuri de agrement, cum ar fi:

–       în satul Crihan – teren de fotbal cu gradene, unde anual se desfăşoară Cupa Măgurii. Se intenţionează în viitor să se construiească vestiare, să se extindă gradenele, să se monteze o tabelă de scor.

–       Hotel “Măgura Verde” amplasat într-un cadru natural privilegiat, pe un platou împădurit, unde există Parcul de aventura Măgura care garantează distracţie şi agrement. Şase parcursuri cu diferite grade de dificultate oferă o provocare în aer liber pentru entuziaşti, familii, grupuri. Tirolienele de pe aceste trasee sporesc adrenalina îndrăzneţilor dornici de provocări.

De asemenea aici se poate face şi călărie, tir cu arcul şi paintball.